Dincolo de tine-mesaj pentru tineri

http://www.youtube.com/watch?v=RBMi8CEquSg

Morala și caracterul

  Viaţa omului e până la urmă doar o problemă de supravieţuire (şi de reproducere), astfel că în mod firesc, toate gândurile şi acţiunile omului sunt bazate pe necesităţile şi pornirile sale instinctuale. Fiind naturale. ele nu sunt nici bune, nici rele.

   Gândurile şi acţiunile devin însă „bune” sau „rele” când le comparăm cu anumite repere culturale numite legi morale, apărute ca o condiţie esenţială pentru a se putea trăi în comun cu alţi semeni, într-o anumită societate. În acest scop orice individ e obligat să respecte nişte reguli de convieţuire. Acestea stabilesc ce e „binele” şi ce e „răul” - noţiuni legate de viaţa socială, de relaţiile cu cei din jur.

   Morala este activitatea mintală care se ocupă de categorisirea celorlalte activităţi omeneşti în „bune” sau „rele”. Legile moralei reprezintă reguli de purtare individuală care consfinţesc experienţa colectivă tradiţională despre comportarea ce a asigurat succesul şi dezvoltarea grupului, adică supravieţuirea colectivităţii respective. Întrucât soluţiile de supravieţuire corespunzătoare mediului geografic etc. au fost foarte diferite, fiecare societate stabileşte ce e răul şi ce e binele în cadrul ei. Legile moralei oficiale sunt diferite la diverse societăţi (civilizaţii) şi au evoluat de-a lungul timpului împreună cu condiţiile de trai şi moravurile societăţilor respective. De exemplu, legile moralei nu sunt aceleaşi în regimul comunist şi în cel capitalist (deşi oamenii sunt aceiaşi).

   Există câteva legi morale cu valabilitate universală: să nu ucizi etc.; dar ele sunt puţine. Majoritatea regulilor nu sunt valabile oriunde pe glob. Pentru utilizarea curentă, legile moralei au fost prezentate practic  sub forma legilor religioase (vezi cele 10 porunci biblice), sau a legislaţiei juridice.

   Principiul de bază al moralei este cel al binelui şi răului – restul valorilor morale, sau virtuţile, decurg din acesta. „Binele” înseamnă aplicarea în practică a regulii: fă-i altuia ce ţi-ar place să-ţi facă el ţie (sau: ce îţi faci şi ţie). Sau a regulii inverse: ce ţie nu-ţi place, altuia nu face.

   Aristotel zicea că singurul rău pe lumea asta ar fi excesele: prea mult sau prea puţin – din orice lucru, acţiune, gând, sau caracteristică: mâncare, plăcere, foame, cald, avere etc.

   Calificarea gândurilor şi faptelor drept bune sau rele se aplică fiecărui om, atât în privinţa vieţii sale personale, considerată izolată, cât şi a celei trăite în grup, legată de relaţiile sale interpersonale.

   Valorile morale (sau virtuţile) reprezintă aplicarea la orice fel de acţiune omenească a regulii „binelui” (a acţiunii corecte, corespunzătoare intereselor colective), respectiv de respingerea şi condamnarea „răului”.

   Opusul virtuţii este viciul. Viciul, sau „răul”, sau păcatul, este acţiunea egoistă, cu ignorarea necesităţilor celorlalţi membri ai grupului, reprezintă supunerea individului faţă de instincte şi acţionarea în consecinţă, respingând raţiunea şi altruismul. „Răul” nu e ceva absolut, produs de vreun diavol, ci pur şi simplu e prezent în noi permanent. N-avem ce face, trebuie să trăim cu el, să-l acceptăm şi să ne împăcăm cu el.

   Cum se poate lupta cu „răul” din noi?

   În primul rând prin constatarea şi acceptarea existenţei sale.

   Apoi, prin spălarea minţii. În fond, noi am inventat în mintea noastră clişeele (noţiunile) binelui şi răului, ele nu există în realitate: Natura, lumea, sunt neutre, indiferente. Sarcina e ca noi să ne adaptăm realităţii lumii, nu să dorim sau să impunem schimbarea lumii, pentru a o face să corespundă unor închipuiri ale minţii noastre.

   Mentalitatea (sau atitudinea) este maniera în care individul gândeşte pentru a-şi rezolva toate problemele legate de viaţă şi de relaţiile sale cu societatea şi cu mediul natural. Mentalitatea este determinată atât de moştenirea genetică, cât şi de educaţia individului. Ea poate fi: optimistă sau pesimistă, activă sau pasivă, constructivă sau distructivă, afirmativă sau defensivă, prietenoasă sau duşmănoasă şamd.

   Moralitatea este mentalitatea care respectă legile morale.

   Caracterul unui om este caracteristica ce arată modul în care individul rezolvă problemele vieţii şi se manifestă în relaţiile cu el însuşi, cu semenii şi cu Natura.

   Conform DEX: CARACTÉR, caractere, s.n. 1. Ansamblul însuşirilor fundamentale psihice-morale ale unei persoane, care se manifestă în modul de comportare, în ideile şi în acţiunile sale. ♦ Personalitate morală fermă. ♦ Însuşire morală care se manifestă prin perseverentă, voinţă fermă şi corectitudine. Om de caracter.

   Deci caracterul nu este reprezentat de vorbe, scrise sau vorbite, ci de idei ferme şi corecte şi de faptele prin care ideile prind viaţă. Caracterul poate fi bun sau rău, infect sau ireproşabil. Cum se decide încadrarea unui om la caractere tari sau la caractere de evitat? Pentru asta se folosesc două criterii:

1. faptele lui;

2. corespondenţa faptelor sale cu interesul general.

    Fără luarea în consideraţie a ambelor condiţii – aprecierea e incompletă şi inexactă.

   Caracterul bun este capacitatea de a face fapte bune, adică altruiste, de a respecta în purtarea sa valorile morale considerate „corecte” de grupul din care face parte. De exemplu noi considerăm că hoţia este ceva reprobabil, dar numeroase societăţi (triburi) din Africa o consideră virtute; la fel gândesc şi unii minoritari de la noi.

    Caracterul rău este însuşirea omului de a fi egoist şi a nu respecta valorile morale „bune”, de a se gândi numai la satisfacerea nevoilor şi instinctelor sale personale, neluând în consideraţie şi interesul colectiv.

    Din punctul de vedere al moralei, caracterul este trăsătura esenţială a individului, de la care decurg majoritatea celorlalte carateristici ale purtării.

    În general faptele (acţiunile) conforme cu valorile morale sunt nenaturale, deoarece contravin pornirilor instinctuale, şi rezultă numai ca urmare a unei constrângeri impusă de grup. Omul nu făptuieşte acţiunile morale bune în mod instinctiv, ci numai în urma unei gândiri din care rezultă avantajul acestei alegeri. Pentru a ajunge să raţioneze astfel, individul trebuie însă educat „bine” (educaţie morală) – în sensul constatărilor de mai sus.

   În fond, toată „morala” reprezintă rezultatul unei transformări a individului uman (a animalului nou născut) datorată învăţăturii. Aproape că putem zice: „învăţătura este morala – şi invers”. Deci, moralitatea unui individ este strâns legată de cantitatea de învăţătură (în realitate – de educaţie) pe care a însuşit-o (însă e nevoie ca educaţia să fie corectă!). Fiind contrară instinctelor, orice fel de învăţătură: matematica, gramatica etc. va fi respinsă în mod natural de copii şi trebuie făcută prin constrângere (la adulţi apare însă interesul pentru învăţătură, căci ei sunt în stare să constate că le uşurează viaţă).

   Atât răul cât şi binele sunt molipsitoare, numai că binele se răspândeşte cu viteză mult mai mică.

   Prin educaţie se poate modifica atât mentalitatea cât şi caracterul individului. Educaţia morală înseamnă formarea unui caracter bun. Această educaţie „bună” se poate face:

- în diverse locuri: în familie, în şcoală, în societate, în armată, în instituţii de reeducare (închisori, lagăre etc.);

- în multe feluri: prin învăţare, constrângere etc.;

- în orice împrejurare: la joacă, la lucru, în şcoală, într-o călătorie şamd.

   Există însă şi educaţie „rea”. Aceasta înseamnă cel mai adesea fie lipsa oricărei educaţii, fie o educaţie bazată pe alte principii morale decât cele pe care le considerăm noi că sunt „bune”.

   Din cauză că purtarea „rea” ţine de corp (instincte), practic nu se poate face educaţie morală fără a implica şi corpul, doar pe calea minţii. De aici rezultă necesitatea educaţiei fizice formatoare de caracter.

   Individul care respectă valorile morale datorită raţionamentului are o purtare etică şi contribuie astfel la bunul mers al grupului (comunităţii, naţiunii) sale.

   Există şi posibilitatea ca după o perioadă îndelungată de purtare etică, unii indivizi să se transforme interior, ajungând să-şi controleze (sau atrofieze) instinctele. În acest caz ei vor respecta valorile morale în mod instinctiv, fără să se mai gândească, iar purtarea lor se numeşte morală. Foarte puţini indivizi ajung însă la o purtare morală. Scopul întregii străduinţe în vederea civilizării oamenilor este dispariţia purtărilor imorale, adică dispariţia Ego-centrismului, neutralizarea Eu-lui. Dificultatea comportării morale constă în respectarea intereselor general, ale celorlalţi (conform raţiunii), înaintea celor personale (cum cer instinctele). Drumul spre desăvârşire este marcat de îndemnul “gândeşte şi munceşte (cu cap)”, prin care individul ajunge să se antreneze mereu, să-şi autocontroleze instinctele şi perfecţioneze trăsăturile corporale, mintale şi spirituale, fără încetare, până devin „corecte”.

   Lipsa moralităţii şi degenerarea biologică sunt două boli mortale de care omenirea civilizată suferă cu ne-simţire (aceasta fiind poate a treia boală). Criza lumii actuale este o criză morală (însă nu spirituală sau religioasă). Să nu mai pierdem timpul căutând alte explicaţii savante, ci să înţelegem, să acceptăm şi să participăm la această realitate, care ne face pe fiecare în acelaş timp nu doar părtaş şi făptaş la acţiunea speciei umane, ci şi victimă a acţiunilor celorlalţi.

Ce este democratia

                    DEMOCRATIA este un sistem de guvernare caracterizat prin participarea cetatenilor la procesul de conducere.

Acest regim politic se defineste prin: separatia puterilor in stat ; alegeri libere ; pluralism ; respectarea drepturilor si libertatilor oamenilor ; domnia majoritatii si protectia minoritatiilor.                Cuvantul DEMOCRATIE a fost pentru prima data folosit in urma cu aproximativ 2500 ani si provine din limba greaca in care "demos" inseamna popor, iar "kratos"inseamna putere. Prin democratie se intelege puterea poporului, conducerea poporului de catre popor. Democratia a aparut in Atena in secolul al VI - lea inainte de Hristos si a cunoscut o dezvoltare deosebita in secolul urmator, in timpul lui Pericle.In Atena, toti cetatenii puteau lua parte, in mod nemijlocit, la adoptarea deciziilor de interes public. Exista o democratie directa . Cetatea era condusa de un Sfat (Boule) si de Adunarea Poporului, Sfatul era alcatuit din 500 de membri , cate 50 de reprezentanti din fiecare trib teritorial, desemnati prin tragere la sorti, pe o perioada de un an si pentru maximum doua mandate. Pentru a devenii membru al Sfatului , o persoana trebuie sa aiba cetatenia ateniana, varsta de minimum 30 de ani si sa promoveze un examen de moralitate.Adunarea poporului este alcatuita din chiar societatea in totalitatea ei, exceptie facand sclavii, femeile si strainii, care nu erau considerati cetateni. Adunarea putea decide prin majoritate simpla asupra oricarei probleme de interes public. Judecatile se tineau in fata unor jurii alcatuite din 501 de membri, care luau hotarari tot prin vot majoritar.               Democratia directa a functionat aproximativ 200 de ani. Ea a fost posibila deoarece in Atena numarul cetatenilor era mic, iar la intrunirile publice participau, in mod obijnuit, mai putin de jumatate. Insa, pe masura ce comunitatile s-au dezvoltat din punct de vedere demografic, conducerea acestora de catre toti cetatenii nu a mai fost, practic, posibila. In epoca moderna, locul democratiei directe a fost luat de democratia reprezentativa. Primele state democratice moderne sunt Marea Britanie si S.U.A., unde s-a trecut la separarea puterilor in stat si la alegerea conducatorilor. In Anglia, in 1689, conform Declaratiei drepturilor, puterea a fost incredintata unui parlament ales in mod liber de cetatenii cu drept de vot, iar in S.U.A., in 1787, a fost adoptata prima constitutie moderna. In secolele urmatoare, sistemul democratic s-a extins in numeroase tari, indiferent de forma lor de guvernamant.              Statele actuale au milioane de locuitori, de aceea adunarea tuturor cetatenilor, pentru a dezbate diferite probleme si pentru a lua decizii cu privire la intreaga societate a devenit, practic, imposibila.Cetatenii deleaga puterea unor reprezentanti pe care ii aleg , din randurile lor, pentru a se ocupa de treburile publice . Alegerile legitimeaza dreptul reprezentantilor de a decide in locul si in numele poporului. Democratia presupune existenta unor valori, precum: libertatea, dreptatea si egalitatea. Acestea reprezinta idealuri pentru care oamenii au luptat intotdeauna si in acelas timp, repere pe baza carora s-au creat normele ce reglementeaza viata in societate. Oamenii trebuie sa traiasca in libertate. De aceea statul democratic garanteaza si promoveaza libertatile personale, in limite stabilite de lege. Cetatenii trebuie sa aiba dreptul la conduite si opinii proprii si totodata, sa se bucure de securitatea personala, a domiciliului si a bunurilor pe care le poseda. Ei trebuie sa isi poata exercita libertatea de a se exprima, precum si dreptul de a-si alege conducatorii si de a decide in probleme de interes public.              In viata de zi cu zi, acestea nu sunt usor de realizat, pentru ca, pe de alta parte, pe terenul libertatii de exprimare se pot confrunta valori de baza ale democratiei:credintele religioase, ideile politice ale unor cetateni pot intra in conflict cu ale altora.Pe de alta parte, anumiti cetateni ai societatii democratice considera ca toate ideile ar trebui exprimate, iar cele valoroase, dezbatute si puse in practica. Exista insa si persoane care consideraca sunt inei care incita la violenta si ura, iar prin urmare, acestea nu ar trebui exprimate. Esenta democratiei o constituie participarea cetatenilor la viata publica. Aceasta inseamna preocuparea cetatenilor pentru problemele comunitatii, responsabilitate, interes pentru evenimentele sociale majore dezbatute de mass-media si chiar angajarea politica.Libertatea si dreptatea sunt valori la care au visat si au sperat generatii de oameni. Pentru ca libertatea sa aiba sens si sa nu se transforme in dominatia celui mai tare asupra celor slabi, este nevoie de legi care sa stavileasca vointa arbitrala.