PLAGIAT SCRISOAREA DOMNULUI ADRIAN NASTASE

“J’accuse!”

Scrisoare către prietenii mei din

România şi Uniunea Europeană

de Adrian Nastase

Dragi concetăţeni şi prieteni din

Uniunea Europeană,

Eliminarea completă a corupţiei este un ţel primordial al oricărui stat membru UE.

Acesta este obiectivul pentru care noile state membre trebuie să adopte cele mai înalte norme şi proceduri de luptă împotriva corupţiei.

Cu toate acestea, hărţuirea politică şi obstrucţionarea justiţiei de către forţele politice conducătoare din România nu elimină corupţia, ci o consolidează.

Oricine examinează dosarele înţelege că în ultimii şapte ani am fost acuzat de nişte fapte scandalos de mincinoase, pe baza unor invenţii care erau susţinute cu ajutorul dovezilor fabricate şi şantajului.

Am fost judecat în arena publică prin campanii publice, premeditate, de dezinformare, calomnii şi minciuni, cu scopul demonizării mele, înainte să fiu pus oficial sub acuzare şi mult înainte ca respectivele procese să fi început.

Toate cele de mai sus au fost efectuate de către reprezentanţi ai procuraturii, aflaţi în serviciul actualei puteri politice.

În timpul şedinţelor de judecată improvizate, care au avut loc până la urmă, aceşti reprezentanţi au violat aproape toate regulile eticii şi legalităţii.

În ultimii ani m-am concentrat pe apărarea mea în instanţă, sperând ca judecata dreaptă să aibă loc în ultimul bastion al democraţiei– Curtea Supremă de Justiţie. Am fost martor la felul în care autorităţile au abuzat de ea, au atacat-o şi au ridiculizat-o fără ruşine, în public. În unele cazuri aceasta a abdicat în faţa presiunilor ilegale, şantajului şi înşelăciunii exercitate de către forţele politice conducătoare.

A fost evident, în cursul acestor ani, că foarte puţini oameni realizau ce se întâmpla în instanţă, în cursul proceselor mele. Alţii au ignorat aceste fapte. Dar majoritatea oamenilor pur şi simplu nu au aflat.

Am fost răbdător şi am aşteptat ca prima fază a proceselor să se încheie, şi abia după aceea am decis să port această bătălie şi în arena publică.

Cu toate că familia şi prietenii mei au plătit scump în toată această perioadă, lupta pe care o dau nu este pentru carierea mea politică şi nici pentru a mă răzbuna. Lupta mea este pentru viitorul ţării mele şi viitorul sistemului ei judiciar, care trebuie să garanteze protecţia deplina a cetăţenilor în faţa tiraniei.

Oamenii nu ar trebui să fie obligaţi să îndure un asemenea calvar, iar liderilor politici – indiferent cât de puternici – nu ar trebui să li se permită să abuzeze de puterea ce le-a fost încredinţată de către cetăţeni.

Nu voi abdica în faţa câtorva indivizi care pun în pericol cele mai elementare valori ale democraţiei şi justiţiei noastre, prin şantaj şi înşelăciune, cu unicul scop de a pune oameni sub acuzare, cu orice preţ, doar pentru că sunt rivalii lor politici.

Susţin fiecare afirmaţie făcută aici, cu privire la obstrucţionarea justiţiei, calomnia, intimidarea, şantajul, frauda şi înşelăciunea practicate de procurori ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) din România.

Sper că veţi găsi timp pentru a citi cu atenţie informaţiile de pe acest site. Vă rog nu ezitaţi să oferiţi comentariile dvs şi să puneţi orice întrebare, prin formularul de dialog.

Vă mulţumesc

pentru timpul dvs.,

Bucuresti , aprilie 2012

Oare!?

Astăzi de dimineaţă, chiar dacă a plouat, mă îndreptam spre centrul de examen şi mă întrebam oare cum va fi la acest examen?  Oare vor apărea ceva nou ?(ce mai întrebări), Oare ce va mai face acest emerit ministru al educaţiei, care în loc să ducă politici de reface şcolile profesionale sau meserii, unde ar merge foarte mulţi elevi, este preocupat să consume bani prin a trimite delegaţi de la Ministerul Educaţiei Naţionale (PT CE?) 
Oare aici nu este risipă de bani?  Oare acest ministru este mai eficient decât Funeriu? Oare ştie cu ce se mănâncă sistemul educaţional preşcolar?

Am intrat în centrul de examen şi am întâmpinat o primă probelmă: repartiţia în sălile de examen! ŞOC nici de cum nu am fost repartizaţi în ordine alfabetică sau a numerelor de fişe SIVECO ci într-o ordine inexplicabilă! Am continuat mersul meu şi am ajuns la prima barieră a unei comisii de 7 oameni care te întrebau astfel: În ce sală eşti?(frumos era să întrebe, în ce sală sunteţi repartizat?-primă jignire a deminităţii de cadru didactic), încerc să trec peste aceast şi întreb respectos: Spuneţi-mi vă rog unde este sală unde sunt repartizat? răspunsul nu a întârziat să apară în felul următor: Acolo, undeva jos!( "comunicare eficientă")
Am continuat mersul meu spre sala de examen şi întâlnesc un profesor supraveghetor pe coridor şi întreb de sala de examen, răspunsul asemănător cu a colegului, pe viitor colegul meu(dacă va dori să mă considere coleg); merg mai departe şi dau de o sală unde trebuia să predau toate materialele pe care le aveam: umbrela, telefonul şi o mapă, predându-le fără nici o discuţie ştiind că aceasta este procedura conform metodologiei de organizare a examenului. 
Oare dacă înainte de a fi profesor sunt tratat aşa, atunci cum voi fi tratat după ce voi fi în sistem? Oare să fie acesta modul de încurajare a viitoarelor cadre didactice? 
Cu greu găsesc sala, după ce fostul meu director de pe vremea cînd eram elev la acel liceu, mă salută şi îmi urează mult noroc şi mă întreabă cum mai sunt şi cum merg demersurile pe plan profesional, adica în înfinţarea ONG-ului. M-am simţit extraordinar şi am reuşit să ma deconectez de cum va fi. 
Am pătruns în sala de examen, unde am fost repartizat şi mi s-a arătat banca unde îmi voi scrie lucrarea!
Era o sala infectă, strâmtă, nezugravită, o sală de clasă ce m-a duscu gândul la toaletele publice! 
Oare aceste săli de clasă nu trebuiesc verificate şi făcute la standarde europene, numai preţurile, impozitele şi cerinţele?

Am semnat o primă decalaraţie cu ceea ce trebuie sa respect în timpul examenului şi ce nu am voie,apoi am semnat o noua foaie cu confirmarea de primire a subiectelor, subiecte ce nu am avut voie să le scot din sală de examen! 

Oare de ce? Oare pentru ce au introdus acest lucru, cu ce deranja buna desfăşurare a examenului? Oare nu este cumva o nouă idioţenie a unui nou "parelel al sistemului educaţional"? Oare acest domn, numit Pricopie este cu ceva peste IQ-ul lui  Funeriu? Oare!? Oare!?

La predarea lucrării pe fiecare foaie mi s-a pus cod de bare, de parcă am fi obiecte de magazin sau suntem în gestiune!

Oare suntem noi nişte idioţi, sau nu mai înţelegem ce se doreşte cu acest sistem educaţional?

Oare ce ne aşteaptă până în data de 5 august, dată când se vor afişa rezultatele? 

Mesajul Oanei Stancu-ANTENA 3

Mihai. 

Am asteptat sa se termine aceasta zi pentru a va scrie. Iar prima mea postare despre aceasta zi trebuie sa fie despre Mihai. Trebuie sa fie pentru ca omul acesta mi-a oferit inca o zi in viata sentimentul mandriei de a lucra cu el, de a-l cunoaste, de a ma bucura de prietenia lui. Sunt mandra de ceea ce suntem si de ceea ce facem si daca pentru asta trebuie sa infruntam rau, sunt gata.Se spune ca la greu se vede stofa unui om. Iar Mihai s-a vazut azi: calm, elegant, intelegator fata de reporterii frenetici, intelept fata de situatia in care se afla nu doar el, ci noi toti de la Antena 3. Stiti, eu lui Mihai ii spun cand il tachinez (sau il alint dupa caz) "frate de surori" pentru ca se vede pe el altruismul unui baiat care a crescut nu singur si rasfatat, ci cu doua surori carora le poarta grija. Acum toti de la Antena 3 suntem fratii lui, surorile lui. Mihai nu este un sef, un director. Mihai e o closca care isi vegheaza puii.
L-am privit azi stiind ca in sufletul lui e si lupta, e si calm, e si grija. Omul acesta are o fetita acasa, sunt convinsa ca azi tatal Mihai Gadea a avut o furtuna in el de potolit. Dar ce bine a potolit-o ca nu s-a vazut la tv niciun pic!
Apoi l-am vazut pe Adrian. Adi cel calm si plin de umor in situatii de criza, Adi care ne invata pe toti sa ne tinem cumpatul cand suntem suparati, azi ar fi rupt cateva bucati din mediul inconjurator pentru prietenul lui Mihai. Si l-am iubit si pe el, stiind ca ii sar stenturile din piept pentru prietenul lui, dar ar fi ramas la locul lor daca era el,Adi, in rolul lui Mihai.
In ultimii doi ani, am trecut prin momente grele, personale si familiale. Acesti doi oameni, Mihai si Adrian, au fost stalpii mei. Ce sa ii mai ceri lui Dumnezeu la greu cand ii ai pe ei? Doar sanatate!

Student român la Londra: “Dumnezeu a fost ucis de Occident, VREAU SĂ MĂ ÎNTORC ACASĂ!”

O scrisoare emoţionantă a unei tinere studente plecată la studii în Marea Britanie circulă de câteva zile pe Internet. Viziunea româncei noastre despre Occident: un loc fără identitate, cu tradiţii care se pierd încet-încet din cauza globalizării, în care cetăţenii se tem permanent de extremismul islamic, în care nimănui nu-i pasă ce gândești sau ce doreşti. Este inutil să vă spunem că scrisoarei tinerei se bucură de o audienţă incredibilă pe reţelele de socializare.

“Sunt studentă în Londra la una dintre cele mai bune universităţi europene. Sunt mândră că am reuşit să ajung aici şi le voi fi recunoscătoare părinţilor mei pt educaţie şi efortul material extraordinar pe care l-au depus pentru a mă trimite la studii de calitate mereu.

Dar mă deranjează teribil întrebarea tuturor „Te mai întorci?” Şi uimirea clară la auzul unui ferm „da”. Acest DA nu era atât de ferm înainte de a mă muta în Londra.  Înainte era un „mi-aş dori, dacă voi avea unde să mă întorc mă voi întoarce”.

 

Suntem o generaţie crescută într-o scârbă pentru patrie, am crescut cu Badea care înjura tara mereu, am crescut fiind educaţi să admirăm valorile occidentale „superioare” şi „ideale”.

Credem că politica, cultura şi educaţia cât mai internaţională este foarte benefică, credem În globalizare, suntem de acord câteodată că România e frumoasă dar păcat că e locuită şi parcă tot mai bine e în Londra… Români scumpi, cât putem să ne înşelăm…

Ce este Occidentul….?

Un loc care nu mai are identitate, globalizarea îi distruge încet încet toate tradiţiile, cenzura comunismului bolşevic s-a transformat în a fi <politic corect>, trăieşti cu riscul ca un islamist extremist poate să bombardeze pentrut Allahul lui locuitorii unei ţări în care el s-a mutat, istoria nu mai poate fi spusă pt că poate jigni anumite popoare, copiii pot fi ucişi în pântece de către propria lor mamă - avortul fiind văzut că o metodă contraceptivă în loc să i se spună crimă, Crăciunul şi Pastele precum şi alte tradiţii străvechi subt doar un prilej de marketing , aici nu există nici un pic de profunzime,; relaţiile dintre oameni sunt pur profesionale, prietenia, iubirea sunt toate o afacere, tot ce facem e pentrut CV şi când vrem să ne căsătorim găsim noi pe perfectmatch.com ceva nu?

 

Lumea discuta oameni, nimănui nu îi pasă ce gândeşti, ce simţi ce îţi doreşti. 

Puţini mai ştiu să iubească, feminismul distruge relaţiile bărbat femeie tot mai mult, gender role este considerat învăţat aşa că nu mai învăţăm copiii de mici să se comporte ca băietei sau fetiţe ci îi lăsăm pe ei să îşi aleagă ce sex vor să aibă, ajungându-se la un nr imens de homosexuali creaţi de societate,Dumnezeu a fost ucis de Occident.

 

De ce oare admiram atât de mult haosul Europei vestice?

Noi avem oameni, noi ştim să trăim, noi radem că fugim cu nasu de acasă o săptămână în munţi cu corturile.

Noi ne salutăm cu „Doamne ajută!”

Noi avem un pământ binecuvântat de oasele şi sângele atâtor martiri… De ce s-au sacrificat atâţia romani pt viitorul nostru şi noi fugim ca vitele în Occident?

De ce acceptăm ca Securiştii comunişti să ne conducă în continuare prin politica şi educaţie?

De ce acceptăm ideile occidentale cu braţele deschise?

De ce acceptăm ca bărbaţii noştri să fie carne de tun pt NATO dar nu suntem în stare să ne recuperăm Moldova de peste Prut după atâţia ani de la căderea comunismului?

De ce acceptăm ca în continuare memoria luptătorilor anticomunişti să fie călcată în picioare şi la 22 de ani de la aparenta schimbare a regimului încă nu le sunt recunoscute meritele? 

De ce eşti drogată scumpa Românie cu iluzii occidentale?

În Occident unde pleacă bieţii romani să facă o pâine, germanii, francezii, englezii îi tratează ca pe nişte sclavi, fiind roman eşti privit ca o subrasa, în Anglia un non-european are mai multe drepturi şi privilegii doar datorită faptului că a trăit sub dominaţia imperiului pt decenii…

Şi noi românii care avem o ţară superbă, un pământ fertil, plin de zăcăminte, Roşia montană, delta, Carpaţii, Dunărea, Marea Neagră stăm să cerşim şi să ne umilim pt o pâine prin Anglia, Italia şi Spania….

 

Îmi plânge inima când văd cum sunt trataţi pe pământ străin când acasă la ei puteau mânca din belşug, dacă nu ar fi fost lăcomia hoţilor de la putere… care au vândut țara pe nimic.

 

VREAU SĂ MĂ ÎNTORC ÎN ROMÂNIA cu toate că nu voi avea niciodată banii pe care i-aş avea lucrând aici. Dar cum spunea tatăl lui Nicolae Steinhardt : vei avea zile frumoase dar nopţile îţi vor fi îngrozitoare.

 

Omul nu are numai trup de hrănit, mai e şi sufletul. Şi mai distrugătoare este setea şi foamea sufletului îndepărtat de pământ şi de neam decât foamea trupească…

Aşa că români, plecaţi, plecaţi la studii, plecaţi ca să vedeţi în ce hal a ajuns occidentul liberal, plecaţi şi învăţaţi să vă iubiţi ţară şi realizaţi ce frumuseţe aţi lăsat în urmă.

 

Şi apoi ne vom întoarce cu toţii, valuri valuri, cu şi mai multă forţă şi dorinţa de schimbare, şi după 68 de ani de asuprire, România va fi a românilor din nou, aşa să ne ajute Dumnezeu!”

Cristiana Maria Mărcuș

Dincolo de tine-mesaj pentru tineri

http://www.youtube.com/watch?v=RBMi8CEquSg

Morala și caracterul

  Viaţa omului e până la urmă doar o problemă de supravieţuire (şi de reproducere), astfel că în mod firesc, toate gândurile şi acţiunile omului sunt bazate pe necesităţile şi pornirile sale instinctuale. Fiind naturale. ele nu sunt nici bune, nici rele.

   Gândurile şi acţiunile devin însă „bune” sau „rele” când le comparăm cu anumite repere culturale numite legi morale, apărute ca o condiţie esenţială pentru a se putea trăi în comun cu alţi semeni, într-o anumită societate. În acest scop orice individ e obligat să respecte nişte reguli de convieţuire. Acestea stabilesc ce e „binele” şi ce e „răul” - noţiuni legate de viaţa socială, de relaţiile cu cei din jur.

   Morala este activitatea mintală care se ocupă de categorisirea celorlalte activităţi omeneşti în „bune” sau „rele”. Legile moralei reprezintă reguli de purtare individuală care consfinţesc experienţa colectivă tradiţională despre comportarea ce a asigurat succesul şi dezvoltarea grupului, adică supravieţuirea colectivităţii respective. Întrucât soluţiile de supravieţuire corespunzătoare mediului geografic etc. au fost foarte diferite, fiecare societate stabileşte ce e răul şi ce e binele în cadrul ei. Legile moralei oficiale sunt diferite la diverse societăţi (civilizaţii) şi au evoluat de-a lungul timpului împreună cu condiţiile de trai şi moravurile societăţilor respective. De exemplu, legile moralei nu sunt aceleaşi în regimul comunist şi în cel capitalist (deşi oamenii sunt aceiaşi).

   Există câteva legi morale cu valabilitate universală: să nu ucizi etc.; dar ele sunt puţine. Majoritatea regulilor nu sunt valabile oriunde pe glob. Pentru utilizarea curentă, legile moralei au fost prezentate practic  sub forma legilor religioase (vezi cele 10 porunci biblice), sau a legislaţiei juridice.

   Principiul de bază al moralei este cel al binelui şi răului – restul valorilor morale, sau virtuţile, decurg din acesta. „Binele” înseamnă aplicarea în practică a regulii: fă-i altuia ce ţi-ar place să-ţi facă el ţie (sau: ce îţi faci şi ţie). Sau a regulii inverse: ce ţie nu-ţi place, altuia nu face.

   Aristotel zicea că singurul rău pe lumea asta ar fi excesele: prea mult sau prea puţin – din orice lucru, acţiune, gând, sau caracteristică: mâncare, plăcere, foame, cald, avere etc.

   Calificarea gândurilor şi faptelor drept bune sau rele se aplică fiecărui om, atât în privinţa vieţii sale personale, considerată izolată, cât şi a celei trăite în grup, legată de relaţiile sale interpersonale.

   Valorile morale (sau virtuţile) reprezintă aplicarea la orice fel de acţiune omenească a regulii „binelui” (a acţiunii corecte, corespunzătoare intereselor colective), respectiv de respingerea şi condamnarea „răului”.

   Opusul virtuţii este viciul. Viciul, sau „răul”, sau păcatul, este acţiunea egoistă, cu ignorarea necesităţilor celorlalţi membri ai grupului, reprezintă supunerea individului faţă de instincte şi acţionarea în consecinţă, respingând raţiunea şi altruismul. „Răul” nu e ceva absolut, produs de vreun diavol, ci pur şi simplu e prezent în noi permanent. N-avem ce face, trebuie să trăim cu el, să-l acceptăm şi să ne împăcăm cu el.

   Cum se poate lupta cu „răul” din noi?

   În primul rând prin constatarea şi acceptarea existenţei sale.

   Apoi, prin spălarea minţii. În fond, noi am inventat în mintea noastră clişeele (noţiunile) binelui şi răului, ele nu există în realitate: Natura, lumea, sunt neutre, indiferente. Sarcina e ca noi să ne adaptăm realităţii lumii, nu să dorim sau să impunem schimbarea lumii, pentru a o face să corespundă unor închipuiri ale minţii noastre.

   Mentalitatea (sau atitudinea) este maniera în care individul gândeşte pentru a-şi rezolva toate problemele legate de viaţă şi de relaţiile sale cu societatea şi cu mediul natural. Mentalitatea este determinată atât de moştenirea genetică, cât şi de educaţia individului. Ea poate fi: optimistă sau pesimistă, activă sau pasivă, constructivă sau distructivă, afirmativă sau defensivă, prietenoasă sau duşmănoasă şamd.

   Moralitatea este mentalitatea care respectă legile morale.

   Caracterul unui om este caracteristica ce arată modul în care individul rezolvă problemele vieţii şi se manifestă în relaţiile cu el însuşi, cu semenii şi cu Natura.

   Conform DEX: CARACTÉR, caractere, s.n. 1. Ansamblul însuşirilor fundamentale psihice-morale ale unei persoane, care se manifestă în modul de comportare, în ideile şi în acţiunile sale. ♦ Personalitate morală fermă. ♦ Însuşire morală care se manifestă prin perseverentă, voinţă fermă şi corectitudine. Om de caracter.

   Deci caracterul nu este reprezentat de vorbe, scrise sau vorbite, ci de idei ferme şi corecte şi de faptele prin care ideile prind viaţă. Caracterul poate fi bun sau rău, infect sau ireproşabil. Cum se decide încadrarea unui om la caractere tari sau la caractere de evitat? Pentru asta se folosesc două criterii:

1. faptele lui;

2. corespondenţa faptelor sale cu interesul general.

    Fără luarea în consideraţie a ambelor condiţii – aprecierea e incompletă şi inexactă.

   Caracterul bun este capacitatea de a face fapte bune, adică altruiste, de a respecta în purtarea sa valorile morale considerate „corecte” de grupul din care face parte. De exemplu noi considerăm că hoţia este ceva reprobabil, dar numeroase societăţi (triburi) din Africa o consideră virtute; la fel gândesc şi unii minoritari de la noi.

    Caracterul rău este însuşirea omului de a fi egoist şi a nu respecta valorile morale „bune”, de a se gândi numai la satisfacerea nevoilor şi instinctelor sale personale, neluând în consideraţie şi interesul colectiv.

    Din punctul de vedere al moralei, caracterul este trăsătura esenţială a individului, de la care decurg majoritatea celorlalte carateristici ale purtării.

    În general faptele (acţiunile) conforme cu valorile morale sunt nenaturale, deoarece contravin pornirilor instinctuale, şi rezultă numai ca urmare a unei constrângeri impusă de grup. Omul nu făptuieşte acţiunile morale bune în mod instinctiv, ci numai în urma unei gândiri din care rezultă avantajul acestei alegeri. Pentru a ajunge să raţioneze astfel, individul trebuie însă educat „bine” (educaţie morală) – în sensul constatărilor de mai sus.

   În fond, toată „morala” reprezintă rezultatul unei transformări a individului uman (a animalului nou născut) datorată învăţăturii. Aproape că putem zice: „învăţătura este morala – şi invers”. Deci, moralitatea unui individ este strâns legată de cantitatea de învăţătură (în realitate – de educaţie) pe care a însuşit-o (însă e nevoie ca educaţia să fie corectă!). Fiind contrară instinctelor, orice fel de învăţătură: matematica, gramatica etc. va fi respinsă în mod natural de copii şi trebuie făcută prin constrângere (la adulţi apare însă interesul pentru învăţătură, căci ei sunt în stare să constate că le uşurează viaţă).

   Atât răul cât şi binele sunt molipsitoare, numai că binele se răspândeşte cu viteză mult mai mică.

   Prin educaţie se poate modifica atât mentalitatea cât şi caracterul individului. Educaţia morală înseamnă formarea unui caracter bun. Această educaţie „bună” se poate face:

- în diverse locuri: în familie, în şcoală, în societate, în armată, în instituţii de reeducare (închisori, lagăre etc.);

- în multe feluri: prin învăţare, constrângere etc.;

- în orice împrejurare: la joacă, la lucru, în şcoală, într-o călătorie şamd.

   Există însă şi educaţie „rea”. Aceasta înseamnă cel mai adesea fie lipsa oricărei educaţii, fie o educaţie bazată pe alte principii morale decât cele pe care le considerăm noi că sunt „bune”.

   Din cauză că purtarea „rea” ţine de corp (instincte), practic nu se poate face educaţie morală fără a implica şi corpul, doar pe calea minţii. De aici rezultă necesitatea educaţiei fizice formatoare de caracter.

   Individul care respectă valorile morale datorită raţionamentului are o purtare etică şi contribuie astfel la bunul mers al grupului (comunităţii, naţiunii) sale.

   Există şi posibilitatea ca după o perioadă îndelungată de purtare etică, unii indivizi să se transforme interior, ajungând să-şi controleze (sau atrofieze) instinctele. În acest caz ei vor respecta valorile morale în mod instinctiv, fără să se mai gândească, iar purtarea lor se numeşte morală. Foarte puţini indivizi ajung însă la o purtare morală. Scopul întregii străduinţe în vederea civilizării oamenilor este dispariţia purtărilor imorale, adică dispariţia Ego-centrismului, neutralizarea Eu-lui. Dificultatea comportării morale constă în respectarea intereselor general, ale celorlalţi (conform raţiunii), înaintea celor personale (cum cer instinctele). Drumul spre desăvârşire este marcat de îndemnul “gândeşte şi munceşte (cu cap)”, prin care individul ajunge să se antreneze mereu, să-şi autocontroleze instinctele şi perfecţioneze trăsăturile corporale, mintale şi spirituale, fără încetare, până devin „corecte”.

   Lipsa moralităţii şi degenerarea biologică sunt două boli mortale de care omenirea civilizată suferă cu ne-simţire (aceasta fiind poate a treia boală). Criza lumii actuale este o criză morală (însă nu spirituală sau religioasă). Să nu mai pierdem timpul căutând alte explicaţii savante, ci să înţelegem, să acceptăm şi să participăm la această realitate, care ne face pe fiecare în acelaş timp nu doar părtaş şi făptaş la acţiunea speciei umane, ci şi victimă a acţiunilor celorlalţi.

Ce este democratia

                    DEMOCRATIA este un sistem de guvernare caracterizat prin participarea cetatenilor la procesul de conducere.

Acest regim politic se defineste prin: separatia puterilor in stat ; alegeri libere ; pluralism ; respectarea drepturilor si libertatilor oamenilor ; domnia majoritatii si protectia minoritatiilor.                Cuvantul DEMOCRATIE a fost pentru prima data folosit in urma cu aproximativ 2500 ani si provine din limba greaca in care "demos" inseamna popor, iar "kratos"inseamna putere. Prin democratie se intelege puterea poporului, conducerea poporului de catre popor. Democratia a aparut in Atena in secolul al VI - lea inainte de Hristos si a cunoscut o dezvoltare deosebita in secolul urmator, in timpul lui Pericle.In Atena, toti cetatenii puteau lua parte, in mod nemijlocit, la adoptarea deciziilor de interes public. Exista o democratie directa . Cetatea era condusa de un Sfat (Boule) si de Adunarea Poporului, Sfatul era alcatuit din 500 de membri , cate 50 de reprezentanti din fiecare trib teritorial, desemnati prin tragere la sorti, pe o perioada de un an si pentru maximum doua mandate. Pentru a devenii membru al Sfatului , o persoana trebuie sa aiba cetatenia ateniana, varsta de minimum 30 de ani si sa promoveze un examen de moralitate.Adunarea poporului este alcatuita din chiar societatea in totalitatea ei, exceptie facand sclavii, femeile si strainii, care nu erau considerati cetateni. Adunarea putea decide prin majoritate simpla asupra oricarei probleme de interes public. Judecatile se tineau in fata unor jurii alcatuite din 501 de membri, care luau hotarari tot prin vot majoritar.               Democratia directa a functionat aproximativ 200 de ani. Ea a fost posibila deoarece in Atena numarul cetatenilor era mic, iar la intrunirile publice participau, in mod obijnuit, mai putin de jumatate. Insa, pe masura ce comunitatile s-au dezvoltat din punct de vedere demografic, conducerea acestora de catre toti cetatenii nu a mai fost, practic, posibila. In epoca moderna, locul democratiei directe a fost luat de democratia reprezentativa. Primele state democratice moderne sunt Marea Britanie si S.U.A., unde s-a trecut la separarea puterilor in stat si la alegerea conducatorilor. In Anglia, in 1689, conform Declaratiei drepturilor, puterea a fost incredintata unui parlament ales in mod liber de cetatenii cu drept de vot, iar in S.U.A., in 1787, a fost adoptata prima constitutie moderna. In secolele urmatoare, sistemul democratic s-a extins in numeroase tari, indiferent de forma lor de guvernamant.              Statele actuale au milioane de locuitori, de aceea adunarea tuturor cetatenilor, pentru a dezbate diferite probleme si pentru a lua decizii cu privire la intreaga societate a devenit, practic, imposibila.Cetatenii deleaga puterea unor reprezentanti pe care ii aleg , din randurile lor, pentru a se ocupa de treburile publice . Alegerile legitimeaza dreptul reprezentantilor de a decide in locul si in numele poporului. Democratia presupune existenta unor valori, precum: libertatea, dreptatea si egalitatea. Acestea reprezinta idealuri pentru care oamenii au luptat intotdeauna si in acelas timp, repere pe baza carora s-au creat normele ce reglementeaza viata in societate. Oamenii trebuie sa traiasca in libertate. De aceea statul democratic garanteaza si promoveaza libertatile personale, in limite stabilite de lege. Cetatenii trebuie sa aiba dreptul la conduite si opinii proprii si totodata, sa se bucure de securitatea personala, a domiciliului si a bunurilor pe care le poseda. Ei trebuie sa isi poata exercita libertatea de a se exprima, precum si dreptul de a-si alege conducatorii si de a decide in probleme de interes public.              In viata de zi cu zi, acestea nu sunt usor de realizat, pentru ca, pe de alta parte, pe terenul libertatii de exprimare se pot confrunta valori de baza ale democratiei:credintele religioase, ideile politice ale unor cetateni pot intra in conflict cu ale altora.Pe de alta parte, anumiti cetateni ai societatii democratice considera ca toate ideile ar trebui exprimate, iar cele valoroase, dezbatute si puse in practica. Exista insa si persoane care consideraca sunt inei care incita la violenta si ura, iar prin urmare, acestea nu ar trebui exprimate. Esenta democratiei o constituie participarea cetatenilor la viata publica. Aceasta inseamna preocuparea cetatenilor pentru problemele comunitatii, responsabilitate, interes pentru evenimentele sociale majore dezbatute de mass-media si chiar angajarea politica.Libertatea si dreptatea sunt valori la care au visat si au sperat generatii de oameni. Pentru ca libertatea sa aiba sens si sa nu se transforme in dominatia celui mai tare asupra celor slabi, este nevoie de legi care sa stavileasca vointa arbitrala.